Tratamente decontate CAS

DOCUMENTE OBLIGATORII pentru tratamentele care se decontează prin CAS (se prezintă la recepție, în ordinea de mai jos, la data efectuării consultației):

1. Bilet de trimitere de la medicul de familie în evidența căruia se află asiguratul/co-asiguratul;
(Biletul de trimitere pentru specialităţi clinice este formular cu regim special, unic pe ţară, care se întocmeşte în două exemplare şi are o valabilitate de maximum 30 de zile calendaristice de la data emiterii. Prin excepţie, biletele de trimitere pentru specialităţi clinice pentru afecţiunile cuprinse în unele programe naţionale de sănătate: diabetul şi bolile de nutriţie precum şi cele pentru afecţiunile oncologice, au valabilitate de până la 90 de zile calendaristice. Pentru celelalte boli cronice și pentru îngrijirile paliative în ambulatoriu, valabilitatea biletului de trimitere pentru specialităţi clinice este de până la 60 zile calendaristice.
Un exemplar rămâne la medicul care a făcut trimiterea şi un exemplar este înmânat asiguratului, care îl depune la furnizorul de servicii medicale clinice. Furnizorul de servicii medicale clinice, acupunctură și îngrijiri paliative în ambulatoriu păstrează biletul de trimitere şi îl va prezenta casei de asigurări de sănătate doar la solicitarea acesteia.)
2. Adeverință de salariat sau cupon de pensie;
3. Copie act de identitate (Buletin de identitate/Card de identitate/Certificat de naştere);
4. Dovada calității de asigurat, respectiv:
– Card Electronic de Asigurări de Sănătate (pentru copiii sub 18 ani nu este necesar cardul de sănătate) sau
– Adeverință de asigurat cu valabilitate de 3 luni de la data emiterii (pentru persoanele care refuză cardul național din motive religioase sau de conștiință);
– Adeverință înlocuitoare pentru persoanele carora li se va emite card național duplicat.
5. Dovada calitatii de co-asigurat (dacă este cazul).

Regulament 

În vederea desfășurării unei relații juste în timpul tratamentului, vă rugăm să aveți în vedere:

1. să vă prezentați la consultație și la tratament, cu 5 minute înaintea orei planificate
2. să anunțați dacă nu vă prezentați la tratament, cu minimum 24h înaintea orei planificate
3. în clinica de recuperare COMOClinic puteți beneficia de tratament prin CAS o singură dată/an
4. neprezentarea la tratament pentru două zile din cele 10 zile de tratament decontat prin CAS, fără a anunța în prealabil clinica, conduce automat la anularea tratamentului, fără a mai fi nevoie să fiți contactat
5. anularea zilelor de tratament (prin neprezentare sau înștiințare cu min. 24h înainte de ora planificată) se poate solda cu reprogramarea acestora, în limita intervalului de 30 de zile de la emiterea biletului de trimitere și a locurilor disponibile, fără a putea garanta reprogramarea sau constanța orelor de programare inițiale.

In speranta ca ne sustineti in derularea optima a activitatii COMOClinic, va multumim pentru intelegere.
Vă aşteptam să dăruim cu dragoste porţia noastră de sănătate!
Echipa Comoclinic!


Misiunea Noastră


Sănătatea fizică și emoțională este un dar de neprețuit. Este de datoria noastră să ajutăm, cu pasiune și dăruire, cât mai mulți oameni, să păstreze sau să redobândească starea de bine.