Cifoza – Boala care afectează frecvent copiii și adolescenții
Ce este cifoza? Până deunăzi simțeam că trăim într-o eră „pe repede înainte”. Acum, provocarile aduse de pandemie sunt și mai mari.
Și totuși…. viața merge înainte. Copiii cresc și, ca mâine, devin adulți. Dar ce fel de adulți? Asta depinde de generațiile care le sunt alături în procesul de metamorfozare.
Există un tip de cunoaștere care asociază bolile emoționale cu cele fizice, care susține că „Dacă există probleme de comunicare sau de atitudine între părinți atunci segmentul toracal al coloanei vertebrale a copilului va avea de suferit.”
Cert este că știința a dovedit că sunt copii care se nasc cu un defect al coloanei vertebrale care apare în primele șase până la opt săptămâni de dezvoltare embrionară care se poate manifesta uneori, chiar și în perioada adolescenței.
Dacă acest defect determină o deformare a coloanei vertebrale pe măsură ce fătul crește, boala de care va suferi copilul se numește CIFOZĂ.
Cauza este necunoscută, dar nu există dovezi că cifoza congenitală este moștenită. Până aici, sunt puține cele pe care le pot face părinții pentru copiii lor.
Dar cifoza poate afecta și copilul sau adolescentul care adoptă o postură incorectă iar aici, părinții și bunicii sunt mai puțin sau mai mult responsabili pentru că, dacă nu sunt atenți, mușchii și oasele urmașilor lor ajung să se obișnuiască cu poziția greșită.
Tendința copiilor va fi de a merge cocoșati sau cu trunchiul în față și, deși își pot corecta poziția, nu o pot menține pentru multă vreme.
Cum poate adultul să își ajute și să-și asiste copilul astfel încât acesta să se dezvolte sănătos și cu o structură corectă a coloanei vertebrale?
1. Poate fi atent la câteva semne ale cifozei, precum:
a) aplecarea capului înainte în comparație cu restul corpului
b) diferență de înălțime a umerilor
c) diferență de înălțime sau poziție a omoplatului
d) deformări ale coloanei vertebrale
e) dureri de spate, furnicături, amorțeală, slăbiciune a picioarelor.
2. Poate solicita:
a) examinarea și opinia unui medic de specialitate care efectuează o examinare de screening și o evaluare a spatelui pacientului
https://comoclinic.ro/echipa-comoclinic/
b) efectuarea unei analize computerizate de posturometrie și analiză plantară
https://comoclinic.ro/posturometrie-si-analiza-plantara/
c) servicii de kinetoterapie pentru copilul său deoarece cifoza poate fi tratată cu terapie sau exerciții fizice care au rolul de a îmbunătăți forța și postura. https://comoclinic.ro/kinetoterapie
🔔🔔🔔 COMO Clinic 0769089111 https://comoclinic.ro/contact/
La COMO CLinic Slobozia, vă oferim servicii de calitate superioară, la cele mai avantajoase prețuri din piață. Cel mai bun centru de fizio-kinetoterapie, ortopedie pediatrica și recuperare medicala, masaj de reaxare si terapeutic, medicina sportiva conform aprecierilor pacientilor din ultimele 12 uni.⭐⭐⭐⭐⭐
In speranta ca acest articol v-a fost de ajutor, va invitam sa il distribuiti prietenilor dumneavoastra in social media ce ar putea avea nevoie imbunatatirea starii de sanatate, acestia cu siguranta va vor multumi pe viitor.